vineri, 13 iunie 2008

Un alt mod de a comunica!

Fii gata pentru o nouă provocare!

Ofera-ţi o şansă de a vedea dincolo de bariere şi reguli!

Ce se intamplă cu viaţa ta este alegerea ta!

Uită-te în jurul tău şi decide încotro vrei să te îndrepţi!

Singurul care poate crea viitorul esti tu!





Fă primul pas!

Un alt mod de a comunica!

3 ore de training intensiv








Scopul: identificarea nevoilor personale şi ale interlocutorilor în vederea folosirii unor metode eficiente de comunicare atât în cadrul personal cât şi profesional.


Vei afla:

- cum să-ţi identifici propriile nevoi relaţionale

- cum să faci diferenţa între nevoi şi dorinţe

- cum să concepi un plan pentru o dorinţă profesională

Trainer:

Cristina Negut, Senior Trainer Habitat Management Team www.adauga-experienta.ro

CAND:

vineri, 20 iunie , intre orele 10.00-13.00

UNDE

Facultatea de Litere


INSCRIERILE se fac până marţi, 17 iunie, la ora 24:00.

Pentru a participa, completează formularul de înscriere şi noi te vom contacta pentru detalii privind locaţia.

Numărul de locuri este limitat!

Taxa de participare este de 25 RON (se colectează la faţa locului).

Persoana de contact: Gabriela Dospinescu, Project Manager, Telefon: 0763.640.743

Te aşteptăm!

Echipa F.O.C.U.S. Training

Management & Leadership Performant

Team Work a organizat in data de 12 aprilie a 8-a sesiune a proiectului “F.O.C.U.S. training” cu tema “Management si Leadership Performant” cu durata de 3 ore pentru un grup de 12 de participanti. Trainingul a fost sustinut de Cristian Negut, trainer in cadrul Habitat Management Team (www.adauga-experienta.ro).
Trainerul a introdus notiuni fundamentale de management si leadership, s-a creat o paralela intre conceptul de manager si cel de leader, cu diferente si asemanari, elemente ce definesc un lider, un manager, importanta schimbarii adaptative si un scurt istoric al « conflictului » asa cum il percepea si gestiona Australopithecus habilis pana la Homo Sapiens Sapiens.

Participantii si-au clarificat in acest fel notiunile de manager si leader, si au putut, prin situatiile expuse sa vada spre care din cele doua categorii inclina. Participantii au primit feedback din partea trainerilor si certificate de participare din partea organizatorilor.

Evenimentul se adreseaza tuturor studentilor din centrele universitare din Bucuresti, interesati de dezvoltarea personala.

Leadership non-verbal si personal


Team Work a organizat in data de 22 martie a 7-a sesiune a proiectului “F.O.C.U.S. Training” pe tema “Leadership non-verbal si personal”, cu durata de 3 ore pentru un grup de 22 de participanti. Trainingul a fost sustinut de Drd. Mihaela Stroe -sociolog, coach, autor si trainer in cadrul Acta Nonverbal (www.nonverbal.ro) si Alin Ghizasan-executive & live coach si trainer in cadrul Business Coach.
Trainerii au introdus notiuni de leadership, elemente nonverbale ce definesc un lider, importanta comunicarii nonverbale in leadership iar participantii si-au exersat aceste abilitati in cadrul exercitiilor.

Participantii au putut exersa intr-un cadru informal abilitati de comunicare nonverbala si identificarea acestora in discutii de grup. Participantii au primit feedback din partea trainerilor si certificate de participare din partea organizatorilor.
Iata cum descrie echipa de proiect aceasta sesiune:
"Ziua buna se cunoste de diminteata. Iar daca un soare bland isi ia rolul de ceas desteptator, nu o face decat pentru a-ti vesti o noua zi plina de surprize. Dupa o scurta prezentare, un mic joculet ne-a pus mintea la contributie, introducandu-ne cu pasi marunti in zona notiunilor de leadership. Am aflat ca exista leadership orientat pe ratiune, pe oameni, pe rezultate si pe personal. Apoi participantii au extras dintr-un bol in forma de sapca, cate un biletel, pe care era notata o caracterstica specifica leadershipului. Fiecare dintre noi, si-a prezentat biletelul si l-a atribuit unei anumite dimenisiuni a leadership-ului, sustinandu-si punctul de vedere. Ne-am facut o imagine despre acest domeniu, pentru a pasi pe taramul controversat al comunicarii nonverbale. Schimburile de idei s-au intalnit intr-o ciocnire iminenta. Spiritele s-au linistit, dupa ce Mihaela ne-a explicat ca fiecare gest trebuie interpretat in functie de context. Dupa o scurta pauza de rontaieli si suc, am vorbit despre Leadership personal. Alin ne-a aruncat la fileu, unele provocari interesante astfel incat sa ne exersam abilitatile si sa ne descoperim potentialul. Cand s-a stricat catalogul au raspuns prezent notiuni de leadership, elemente nonverbale ce definesc un lider, importanta comunicarii nonverbale in leadership si inca multe alte idei interesante. Am impartit certficate de participare, am facut schimb de impresii si adrese de mail, am promis sa mai vorbim, am pus intrebari, am primit raspunsuri, iar apoi, o parte dintre noi ne-am mutat la povesti in Laptarie."

Evenimentul se adreseaza tuturor studentilor din centrele universitare din Bucuresti, interesati de dezvoltarea personala.

Proiectul F.O.C.U.S. Training - by Team Work



Ce este F.O.C.U.S. training?

Conceptul F.O.C.U.S. training a apărut ca o posibilă soluţie la nivelul redus de experienţă practică a studenţilor, în procesul de construire a unei cariere.

Abordarea F.O.C.U.S. training a rezultat în urma raportului de cercetare „Barometrul de Opinie Studenţească”, realizat în 2005 de organizaţia Team Work. Pentru a veni în întâmpinarea acestei nevoi, în sesiunile de training se aprofundează şi exersează în echipă concepte, tehnici şi instrumente de lucru, solicitate de angajatori şi necesare pentru performanţa profesională.

• Sesiuni de training pentru studentii interesati de dezvoltarea personală şi profesională.
• Invitatii sunt specialisti in Resurse Umane din firme de consultanta, manageri de succes din companii nationale si multinationale si reprezentanti de marca ai mediului de afaceri.
• Durata de 3 ore, cu interactivitate, aplicatii practice si discutii de grup.

BENEFICII
• Insuşirea unor concepte cheie şi dobândirea de cunoştinţe practice si teoretice focalizate pe domeniile de interes: abilitati de comunicare, de lucru in echipa, de gandire creativa, leadership, precum si dezvoltarea unei atitudini orientate spre rezolvarea de probleme.
• Contact direct cu mediul de afaceri prin împărtăşirea experienţei specialiştilor în consultanţă şi a managerilor din firmele romaneşti de top.

SESIUNI DE TRAINING
In ultimele luni, s-au derulat traininguri despre: Time management, Primii pasi in vanzari, Primii pasi in cariera (redactarea CV-ului, Cum ne prezentam la interviu), Planul de cariera, comunicatul de presa, Leadership.

Pentru inscrieri, va asteptam pe email

focus.training@teamwork.org.ro

focus_training_tw@yahoo.com


Despre Team Work


Studentii romani citesc si invata. Mult. Atat de mult incat termina facultatea. Multe cunostinte teoretice, tone de informatie despre domeniul lor. Aproape nici un fel de experienta. Dincolo de porti, intrebarea intrebarilor isi asteapta jertfa anuala. “Am diploma de licenta” nu numai ca nu e raspunsul potrivit, dar uneori poate starni rasetele compatimitoare ale potentialului angajator. CE STII SA FACI?

Aparitie
In noiembrie 2002, a venit si o solutie la problema punerii in practica in timp util a teoriei din scoala. Ideea domnului prof. univ. dr. Paul Marinescu a primit sprijinul Rectoratului Universitatii din Bucuresti si astfel s-a materializat Team Work.

Misiune
Misiunea noastra este facilitarea acumularii de catre studenti, prin activitati de voluntariat, a experientei necesare incadrarii eficiente pe piata muncii.

Scop
Conturarea pe piata socio-economica a unui context favorabil pentru acumularea de experienta practica de catre studenti si transformarea lor in profesionistii de care societatea romaneasca are nevoie.

Obiective
Promovarea in randul studentilor a unei atitudini pozitive fata de voluntariat si munca in echipa.
Inlesnirea contactului dintre studenti si mediul socio-economic prin desfasurarea de proiecte si stagii de practica.
Valorificarea, prin practica, a cunostintelor teoretice ale studentilor.


Valori
Voluntariat
Spirit de echipa
Profesionalism

Structura

Team Work este o organizatie pe baza de proiecte (project-based organisation). Activitatea este structurata pe echipe de proiect, monitorizate de 1 coordonator de Departament. Echipele de proiect au fiecare cate un manager de proiect si pot cuprinde intre 3-15 membri, din acelasi Departament sau Departamente diferite, in functie de complexitate. Proiectele pot avea o durata cuprinsa intre 2 saptamani si 6 luni, in functie de obiective si resurse

Departamente
Comunicare
Cercetare-Dezvoltare
Resurse Umane
Training si Consultanta
Scoala Team Work
IT


Membri fondatori: prof. dr. Paul Marinescu, Anca Anton, Carmen Tudor, Elena Niculae, Eugen Glavan, Marian Vasile, Orlando Voica, Renaldo Nita, conf. dr. Sorin Toma.